News

Ciclonul Boris continuă să facă prăpăd şi duminică

Cerul va avea înnorări, mai accentuate în regiunile vestice și sud-vestice, iar în primele ore ale intervalului și în cele estice. În sudul Crișanei, în Banat și în sud-vestul Transilvaniei, precum și în zona montană a Olteniei va ploua, iar izolat cantităție de apă vor depăși 10…15 l/mp.

Cerul va avea înnorări și va ploua, aproape continuu în jumătatea sud-vestică a țării, unde prin acumulare, cu precădere în sudul Crișanei, în Banat și sud-vestul Transilvaniei cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp, și temporar, îndeosebi seara și noaptea, local în Moldova (cu precădere în nordul și nord-estul regiunii, cantitățile de apă, pe alocuri vor depăși 25 l/mp) și pe arii restrânse în rest.

La altitudini de peste 2000 m, în vestul Carpaților Meridionali pot fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu ușoare intensificări ziua, pe arii restrânse în vest și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 12 și 22 de grade, iar cele minime se vor încadra între 6 și 16 grade. Izolat, dimineața și noaptea va fi ceață.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button