News

Cercetătorii au descoperit cum ar putea banala aspirină să prevină cancerul

Aspirina este unul dinte analgezicele la care românii apelează cel mai des. Recent, această pastilă a fost subiectul unei cercetări importante, iar concluziile sunt uimitoare. Potrivit cercetătorilor, în curând, aspirina ar putea lupta împotriva cancerului.

Studiul a fost menționat în revista de științe Nature. Momentan, cercetătorii au realizat experimente pe animale, astfel că nu se pot pronunța 100%. Totuși, potrivit primelor rezultate, aspirina are potențial de a încetini răspândirea cancerului.

Subiecții de studiu au fost șoarecii. Astfel, oamenii de știință au putut arăta că aspirina stopează răspândirea cancerului, iar totul se datorează faptului că aceasta stimulează sistemul imunitar. Datorită aspirinei, sistemul imunitar este mult mai puternic și poate reduce metastazele.

 

Chiar dacă studiul prezintă concluzii promițătoare, cercetătorii susțin că este nevoie de timp pentru a se concretiza totul și asupra oamenilor. Momentan, vorbim de studii realizate pe șoareci și nu pe oameni.

Luată după propria intuiție, aspirina poate face mai mult rău decât bine. Această pastila poate produce accidente vasculare de tip A sau diverse sângerări interne. Având în vedere că este un medicament accesibil, tot mai multe persoane bolnave aleg să apeleze la ea, în locul terapiilor costisitoare pe bază de anticorpi.

Totuși, potrivit unor studii, pacienților bolnavi de cancer, care introduc aspirina ca parte a tratamentului, le poate scădea riscul de deces cu 20%. Pentru prima dată, efectele uimitoare ale aspirinei, altele în afară de cele analgezice, au fost prezentate de o echipă de cercetători, în 1974. Studiul lor susținea că o tableta de aspirină pe zi administrată poate reduce decesele cauzate de bolile de inimă și accidentele vasculare cerebrale cu aproximativ 24%.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button