Politică

Centura Târgu-Jiului. Ce spune deputatul Weber despre BLOCAJELE apărute

Deputatul PSD Mihai Weber dă asigurări că, în curând, se va putea turna, din nou asfalt, pe centura ocolitoare a Municipiului Târgu-Jiu.

Explozia prețurilor la materialele de construcții a afectat inclusiv societatea italian Secol care se ocupă de realizarea centurii ocolitoare a Târgu-Jiului. Reprezentanții firmei au anunțat că nu mai pot turna asfalt din cauza creșterii exagerate a prețurilor. Deputatul PSD Mihai Weber spune că la Ministerul Transporturilor sunt pregătite două ordonanțe de urgență care vor debloca lucrările de pe centura ocolitoare a Târgu-Jiului. Societatea Secol a anunțat că nu va mai putea finaliza investiția în luna august, ci peste un an. “Sunt două ordonanțe de guvern care sunt deja emise. Probabil că e vorba de zile ca să-și producă efectul privind tocmai acoperirea acestor salturi a acestor produse sau materiale de construcții. În cazul de față, e vorba de bitum. E vorba de câteva zile, astfel încât fiecare firmă să nu se blocheze în derularea unui proiect de investiții, așa cum e la Târgu-Jiu. Deci, va primi, cu siguranță, sprijinul necesar, astfel încât lucrările să continue aici. Au apărut tot felul de probleme. Am spus-o foarte clar. Ne găsim în această situație din cauza liberalizării prețurilor la energie și gazelor naturale care au avut efect asupra tuturor, a produselor de bază, materialelor de construcții. Toate au cunoscut o explozie uriașă. Practic, lucrurile sunt de necontrolat și automat fiecare își face un calcul clar. Nu poți să mai continui o lucrare în momentul în care la licitație au avut un preț pe tona de bitum și acum prețul s-a dublat”, a conchis liderul PSD Gorj.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button