Societate

Centura ocolitoare a Târgu-Jiului. Ce a cerut prefectul Ministerului Transporturilor

Prefectul de Gorj, Iulian Popescu, a cerut Ministerului Transporturilor și conducerii CNAIR un grafic exact al punerii în circulație a unor tronsoane din centura ocolitoare a Târgu-Jiului.

Iulian Popescu amintește că, încă din vara trecută, constructorul a promis că va da în folosință anumite porțiuni din centura ocolitoare a Târgu-Jiului, însă acest lucru nu s-a întâmplat nici până azi.

Prefectul de Gorj a cerut Ministerului Transporturilor și conducerii CNAIR un grafic exact al punerii în circulație a unor tronsoane de drum.

În vara acestui an, ar trebui finalizate lucrările la investiția începută în anul 2014.

“Luna iunie apare ca un termen în prelungirea contractului cu constructorul, dar asta nu înseamnă că firma constructoare nu poate face niște fazări să dea în circulație anumite sectoare de drum, așa cum promisese încă din vara anului trecut. În vara anului trecut, se spunea că, în noiembrie, se va da drumul la unul sau chiar două sectoare de drum, apoi, în noiembrie, au spus că în decembrie, în decembrie că în ianuarie. Am cerut la Ministerul Transporturilor și Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere să prezinte un grafic. Aștept un răspuns. Termenul acela din vară este termenul final al contractului”, a precizat reprezentantul guvernului în teritoriu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Un comentariu

  1. Dacă s-ar face demersuri și pentru realizarea accesului de la străzile orașului adiacente la centură, ați câștiga și mai multe voturi, d.le prefect.
    Având în vedere că s-au construit deja drumuri laterale paralele cu podurile noi de peste centură, drumuri care ar putea fi folosite ca bretele de acces la centură, nu doar pentru accesul la terenurile din tarla, unde au interese proprietarii acestora.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button