Cel mai în vârstă român are 111 ani, trăiește la câțiva km de Gorj și este îngrijit de nepoții pe care nu i-a iubit
Județul Vâlcea este pe primul loc în ceea ce privește speranța de viață, cu o medie de 81 de ani, potrivit unui studiu publicat de Institutul Național de Statistică în 2022.
Ca dovadă, în comuna Galicea, aflată la 26 de kilometri de orașul Râmnicu Vâlcea, trăiesc mai mulți centenari. Iar dintre aceștia, Ilie Ciocan a ajuns la venerabila vârstă de 111 ani, împliniți pe 28 mai. E cel mai bătrân român, cel mai longeviv veteran de război și al doilea cel mai bătrân om din Europa.
Când fiul lui, Tudor, a decis să se însoare cu Petria, învățătoarea din sat, Ilie s-a opus din răsputeri. „Pentru că nu le-ar mai fi dat banii din salariul lor, și-ar fi făcut casa lui”. Cum nunta a avut loc, cu toată împotrivirea socrilor mari, cele două familii au rămas în conflict. De aceea, nepotul Cătălin are amintiri destul de întunecate despre bunicii lui. „Erau răi cu noi. Răi cu mama. Răi cu tata. Mai multe nu spun”.
De când l-au mutat în casă la ei, lui Cătălin și celor două surori ale sale, ambele asistente medicale, le vine mult mai ușor să se îngrijească de bunicul lor. L-au așezat pe un pat de spital, cu spătar care se ridică, într-o cameră cu geamul spre grădină. „Clismă, o dată la două zile. De mâncat, mănâncă singur, dar totul pasat, strecurat, mărunțit. Supă. Un ou pe zi. Mai cerea și câte un păhăruț de vin, o țuiculiță. Acum, nu mai. De vreo 12 ani, nu mai iese afară. A ieșit, a zis că îi e frig și gata, de atunci stă numai în casă”.