News

Cea mai mare pensie după recalculare. Primește 100.000 lei pe lună deși a muncit doar 18 ani

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dezvăluit, la Prima TV, că cea mai mare pensie în România se ridică la suma de 100.000 de lei lunar, aproximativ 20.000 de euro. Pensia este încasată de un fost angajat în sistemul bancar, care a contribuit la sistemul de pensii doar 18 ani. „Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari”, a explicat ministrul Muncii, informează news.ro.

„Cea mai mare pensie este din sistemul public, este pe contributivitate. Este o pensie a unui asigurat care a lucrat în domeniul financiar-bancar, care are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari. Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari. În urma unei contribuţii substanţiale, are cea mai mare pensie din România, care e undeva în jurul a 100.000 RON, adică aproximativ 1 miliard de lei vechi”, a spus ministrul Muncii.

Simona Bucura-Oprescu a fost întrebată dacă e vorba de guvernatorul BNR Mugur Isărescu. „Nu. Vorbesc de domeniul financiar-bancar într-o instituţie privată. Este o instituţie bancară care nu a falimentat în anii ’90, este o instituţie bancară cu reputaţie prestigioasă, cu o cotă mare de piaţă şi astăzi când vorbim”, a explicat ministrul Muncii.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button