Obligația de întreținere reprezintă îndatorirea legală a unei persoane, numită debitor, de a asigura unei alte persoane, numită creditor, mijloacele necesare traiului, incluzând aici nevoile de bază precum hrană, îmbrăcăminte, locuință, precum și, după caz, cheltuielile necesare pentru educare, învățătură și pregătire profesională. Această obligație juridică, reglementată în Codul civil, constituie una dintre cele mai importante manifestări ale solidarității familiale și sociale, având ca scop protejarea persoanelor aflate în stare de nevoie.
Codul civil stabilește în mod expres sfera persoanelor între care există obligația de întreținere. Aceasta funcționează între soți și foști soți, între rudele în linie dreaptă (părinți și copii, bunici și nepoți), precum și între frați și surori. În cazul adopției, aceleași reguli se aplică și în relația dintre adoptator și adoptat.
Mai mult, în cazul în care mai mulți copii sunt obligați să îl întreţină pe părintele ajuns în nevoie din cauza bătrâneții, ei vor contribui la plata întreţinerii, proporţional cu mijloacele pe care le au. De asemenea, legea prevede și posibilitatea unei obligații subsidiare: când debitorul principal nu are mijloace suficiente, instanța poate obliga alte persoane la completarea întreținerii, respectând ordinea legală stabilită. Cu alte cuvinte, dacă copilul nu are mijloace suficiente pentru a le întreține pe părinții, atunci instanța le poate obliga pe nepoții să asigură bunicilor mijloacele necesare pentru trai. Totodată, dacă părintele are drept la întreţinere de la mai mulţi copii, el poate, în caz de urgenţă, să pornească acţiunea numai împotriva unuia dintre ei. Cel care a plătit întreţinerea se poate întoarce împotriva celorlalţi obligaţi pentru partea fiecăruia.
Obligația de întreținere poate fi modificată în funcție de schimbările care intervin în situația părților. Astfel, instanța poate mări sau micșora cuantumul pensiei de întreținere sau poate dispune încetarea plății acesteia, în funcție de evoluția mijloacelor debitorului și a nevoilor creditorului. Pentru a proteja valoarea reală a întreținerii, pensia stabilită într-o sumă fixă se indexează trimestrial în funcție de rata inflației.
Din punct de vedere procedural, pensia de întreținere se datorează de la data cererii de chemare în judecată, cu posibilitatea acordării acesteia și pentru o perioadă anterioară dacă întârzierea s-a datorat culpei debitorului. Plata se realizează în rate periodice, la termenele convenite de părți sau stabilite de instanță. În situații justificate, se poate conveni sau dispune plata anticipată a unei sume globale care să acopere nevoile de întreținere pentru o perioadă mai îndelungată.
În cazul neexecutării voluntare a obligației de întreținere, creditorul, adică părintele ajuns în nevoie, poate recurge la executarea silită. Creanța de întreținere beneficiază de un regim privilegiat în cadrul executării silite, fiind considerată prioritară. De asemenea, legea prevede garanții specifice pentru asigurarea plății întreținerii, inclusiv posibilitatea popriri asupra veniturilor debitorului.
Dreptul la întreținere al părintelui însă nu este un drept absolut. Astfel, legea prevede cazuri de decădere din acest drept, cum ar fi situația în care potențialul creditor s-a făcut vinovat față de debitor de fapte grave, contrare legii sau bunelor moravuri. De asemenea, părintele ajuns în stare de nevoie din propria culpă poate solicita doar întreținerea de strictă necesitate.
