Politică

Ce spune deputatul Pecingină despre o posibilă plecare a senatorului Iordache din PNL

Deputatul Gheorghe Pecingină este convins că președintele PNL Gorj, senatorul Ion Iordache, nu va pleca din Partidul Național Liberal.

Zvonuri privind o posibilă plecare a senatorului Ion Iordache, împreună cu echipa sa din PNL la AUR, au circulat în mediul politic, în ultima perioadă.

Deputatul Gheorghe Pecingină este convins că președintele organizației județene a PNL Gorj nu va pleca din Partidul Național Liberal atâta vreme cât formațiunea politică se află la guvernare.

„Se tot vehiculează lucrul ăsta, se tot vehiculează plecări, nu numai la AUR. Acum, probabil, va fi acea ordonanță pentru traseiști, va fi Dragnea 2.0 și vor pleca mai mulți, inclusiv primari vor putea să plece liniștiți, pentru că, în momentul de față, își pierd mandatul, dacă pleacă. Ați văzut câine să plece de la măcelărie? Să fim serioși. Nu cred că Ion Iordache va pleca la AUR. Ion Iordache nu pleacă, toată viața lui a încercat să ajungă la butoane, la guvernare, într-un partid aflat la guvernare, a tras cât a putut să ajungă. Nu va pleca. Coordonează anumite zone economice. Nu e Ion Iordache genul de luptător, așa cum clamează, e bucătar, așa cum ați văzut pe TikTok , adică, e gospodin, stă acasă, nu pleacă. Mi s-a părut hilar ce au afirmat cei de la PNL legat de o numire a mea într-o poziție de coordonare în partid, dar mă întreb dacă ei știu ceva. Apropo de neînțelegerile cu PSD, Ion Iordache e unul dintre președinții care au votat pentru comasare și listă comună, așa că una spunem la Târgu-Jiu și alta facem la București. E un joc dublu, așa că nu mai plecați după fentă. Ion Iordache va sta acolo cât stă partidul la guvernare. Dacă partidul ieșea de la guvernare, da, pleca, altfel n-are niciun interes”, a comentat parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button