Ce s-a întâmplat la o termocentrală din CE Oltenia după apelul unui lider sindical
Liderul sindical de la Termocentrala Ișalnița, Nicușor, Văduva, susține că șefii sucursalei au început să caute soluții pentru a suplimenta numărul de angajați în Secția combustibil.
Nicușor Văduva a atras atenția, săptămâna trecută, că există riscul apariției unor accidente grave de muncă la Termocentrala Ișalnița din cauza deficitului mare de personal pe anumite secții. Cele mai mari probleme sunt la Secția combustibil. După apelul lansat de liderul sindical conducerea sucursalei a început să caute soluții pentru a suplimenta numărul de angajați în secția respectivă. “Am înțeles că au început să se miște lucrurile în special acolo unde este personal foarte puțin. Acum se pune problema de personal la Secția combustibil. Să știți că problema nu a apărut acum o săptămână, două, ci de este aproximativ un an și câteva luni. La momentul respectiv, sindicatele, împreună cu conducerea sucursalei și cea a Secției combustibil, am avut o ședință tot pe această temă. Această lipsă de personal este de mult. Acum situația s-a agravat și mai mult. De aceea, am tras un semnal de alarmă, pentru că era un real pericol acolo unde au rămas oameni foarte puțini, în contextul în care s-a desființat o tură. În loc de cinci ture au rămas patru ture. Am înțeles că au început să se facă demersuri să aducă personal la Secția combustibil. Am auzit un coleg de-al meu de la un sindicat de la Rovinari spunând că, indiferent de numărul de personal, numărul accidentelor de muncă este la fel. Este exclus așa ceva. E la mintea oricărui copil că acolo unde la locul de muncă erau prevăzuți 5 oameni și a rămas unul singur riscul de accident este mult mai mare. Secția combustibil este cea mai grea din termocentrală, se lucrează sub pământ, prin urmare este refuzată de angajații Minprest, care au salariile foarte mici”, spune Nicușor Văduva.