Ce s-a ales de blonda unui fost afacerist din Cărbunești, care înnebunea bărbații celebri acum câțiva ani
Ce s-a ales de 'blonda lui Iri', care înnebunea bărbații celebri acum câțiva ani. Flore Salalidis este de nerecunoscut de când a renunțat să mai apară în lumina reflectoarelor. A făcut multe schimbări în viața ei, una dintre ele fiind renunțarea la numele de Salalidis, adoptând unul mai românesc, și anume Grigore.
Ce s-a ales de “blonda lui Iri”, cunoscutul fost afacerist Columbeanu, originar din Târgu Cărbunești: Dacă înainte era subiect de primă pagină a ziarelor mondene, acum, Flore Salalidis este foarte discretă și își trăiește viața departe de camerele de luat vederi.
Vedeta și-a schimbat radical viața, iar asta după ce a fost greu încercată de o dramă pe care a trăit-o acum doi ani. Moartea mamei sale a afectat-o foarte mult și a făcut-o să prioritizeze alte lucruri.
“Acum sunt Grigore Florentina, dar asta doar pe rețelele de socializare. Numele mi l-am schimbat pentru că așa am simțit, este numele tatălui meu. Numele de botez. Nu vreau să mai port numele de Salalidis, îmi purta ghinion.
Mi-a murit mama acum doi ani și asta m-a schimbat mult! O chestie de genul acesta te face să vezi viața altfel. Să apreciezi mai mult tot”, explică Flore Salalidis, pentru Fanatik.ro.
De ceva timp, fosta ‘blondă lui Iri’ și-a găsit liniștea lângă un bărbat, care este discret din cale afară și preferă să se bucure de el și de viața lor departe de România.
”N-am mai apărut de o mie de ani. Sunt în vacanță cu câțiva prieteni în Goa, India. Am venit în mare parte pentru un retreat, este un program de detox de 21 de zile. Se face yoga, masaje, tratamente cu plante de ale lor. Voi sta plecată în vacanță până pe 11 martie.
Am ales să fac asta pentru că eram curioasă, am auzit că este foarte bun pentru organism. Rezultatele se vor vedea la sfârșit. Am abia 7 zile, dar deja mă simt super ok. Psihic în primul rând. În rest sunt bine, mi-am propus să călătoresc cât mai mult anul asta. Următoarea excursie va fi în Japonia”, a mai dezvăluit Flore Salalidis.