Societate

Ce răspuns a primit un deputat de Gorj de la ministrul Energiei. E legat de noii angajați de la CE Oltenia

Deputatul PSD Mihai Weber l-a interpelat pe ministrul Energiei, Sebastian Burduja, pe tema celor 1800 de angajați încadrați pe perioadă determinată în Complexul Oltenia.

Complexul Energetic Oltenia a făcut, în 2022, pe fondul crizei energetice generate de războiul din Ucraina, 1800 de angajări pe perioadă determinată.

De atunci până acum, noilor salariați le-au fost prelungite contractele din 6 în 6 luni. La 1 iulie, administrația a încetat contractele a 124 dintre ei.

Deputatul PSD Mihai Weber l-a interpelat pe ministrul Energiei pe tema celor 1800 de angajați încadrați pe perioadă determinată în Complexul Oltenia. Parlamentarul afirmă că Sebastian Burduja i-a transmis că unii dintre ei ar putea fi încadrați pe perioadă nedeterminată.

„Să știți că eu am avut și o interpelare făcută către ministrul Energiei, mi s-a răspuns, prin care se ia în calcul în funcție de necesitate ca anumite contracte de muncă să fie făcute pe perioadă nedeterminată. Sigur că aici trebuie făcute niște evaluări, niște discuții, să vedem în funcție de câți oameni ies și la pensie, pentru că, de la 1 septembrie, va intra în vigoare noua lege a pensiilor și, atunci, se pare că vor îndeplini condițiile de pensionare mult mai multe persoane și în funcție de migrația acestei resurse umane către pensie sau veniți către noi angajați vedem care vor fi discuțiile ulterioare și o analiză cât se poate de aplicată pe subiectul resursă umană”, spune parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button