Societate

Ce planuri are liderul sindical din CE Oltenia, dacă ajunge parlamentar

Liderul sindical din minerit Constantin Crețan lucrează la programul electoral pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie.

Președintele Federației Naționale a Muncii deschide lista pentru Deputați a Partidului Social Democrat Independent. Prioritatea lui Constantin Crețan este salvarea sistemului energetic naţional și a energiei pe cărbune. Sindicalistul le promite gorjenilor și realizarea unui aeroport la Stănești, promisiune pe care au făcut-o, de-a lungul anilor, mai mulți politicieni, dar care nu s-a concretizat.

„Lucrăm la program pentru județul Gorj și nu numai pentru județul Gorj, pentru că, la propunerea mea, am depus candidaturi în toată Oltenia unde se află și anumite unități ale CEO și baza producerii energiei pe cărbune. În primul rând, dorim salvarea sistemului energetic național. Se adeverește ce am spus eu, acum 4 ani, Burduja dorește să pună module nucleare și să înlocuiască energia pe cărbune. De asemenea, trebuie să discutăm de viitorul județului Gorj, pentru că prin lichidarea mineritului și energiei va fi cel mai slab județ din țară. Nu se ia niciun fel de măsură. De asemenea, dorim și venim cu măsuri concrete, inventatorii români și producere de energie curată, și să aducem acasă din diaspora peste 1 milion și jumătate de români cu care să producem energie curată din cărbune, biomasă, gunoi menajer.

Proiectul Horneț, pe care noi l-am avansat și la Ministerul Energiei să facem pilotul proiect Motru, este deja înaintat către autorități, dar nu se dorește să producem energie și se încearcă alte variante de producere a energiei pe gaze, gazul este un produs finit și poate să fie folosit în industria farmaceutică și în industria cauciucului și nu pentru producerea energiei electrice, devenind mai poluant decât cărbunele. Deja am contactat o firmă privată, un gorjean care a făcut performanță în străinătate, a încercat, acum 3-4 ani de zile, să facă un aeroport în județul Gorj cu fonduri proprii, autoritățile nu au fost sensibile la propunerea gorjeanului care a făcut afaceri în străinătate și este un om de afaceri foarte cunoscut, autoritățile nu au vrut să-i dea autorizație pentru a face un aeroport la Stănești, pentru că acolo era proiectat mai de multă vreme în zonă Stănești un aeroport. Deci, dorim să venim cu investiții”, spune sindicalistul.

Partidul Social Democrat Independent susține candidatura lui Mircea Geoană la prezidențiale. Constantin Crețan afirmă că fostul secretar general adjunct al NATO va veni în campania electorală și la Gorj. Potrivit liderului sindical, Mircea Geoană nu este de acord cu montarea modulelor nucleare de mici dimensiuni și susține producerea de energie din deșeuri și biomasă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button