Un gest plin de recunoștință a adus zâmbete pe chipurile personalului medical al Secției Gastroenterologie din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu. Părintele Mihail, un pacient care a fost internat recent, a transmis un mesaj de mulțumire pentru întreaga echipă medicală și, în mod special, pentru doamna doctor Oana Lunceanu, care l-a ajutat să depășească o perioadă dificilă.
Într-o scrisoare adresată personalului, pacientul a scris:
”Mulțumirile pacienților transmise personalului medical reprezintă o mare bucurie pentru aceștia! Un pacient care a fost internat în Secția Gastroenetrologie a Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu a transmis întregului personal medical un frumos mesaj de mulțumire:
„Am fost internat la Sectia Gastroenterologie la Doamna-Doctor Lunceanu Oana. Este un Medic bun, profesionist, care are o voce calma si blanda; doamna Doctor m-a ajutat mult sa depasesc durerea și boala pe care o am. Mi-a dat tratament bun care m-a pus pe picioare, ca sa spun asa; iar personalul secției, jos palaria! Curatenia, nota 10, mancarea a fost buna. Doresc sa le Multumesc, din suflet, cu multa dragoste. Semneaza PARINTELE-MIHAIL”.