Ce i-a transmis managerul CE Oltenia unui primar din Gorj. „Punea accent pe acel plan de restructurare ”
Primarul comunei Samarinești, Iulian Giurgescu, a fost unul dintre edilii din județ care au discutat, săptămâna trecută, cu președintele directoratului CE Oltenia, Dan Plaveti.
Administrația Complexului Energetic Oltenia nu se abate de la planul de restructurare a companiei. Potrivit unor informații, numărul de personal ar urma să fie redus cu 2000 de angajați până la sfârșitul anului.
Primarul comunei Samarinești, Iulian Giurgescu, a fost unul dintre edilii din județ care au discutat, săptămâna trecută, cu președintele directoratului CE Oltenia, Dan Plaveti, după ce zeci de mineri au intrat în greva foamei.
Conducerea CEO a decis, în urma protestului, să-i reangajeze pe cei 124 de determinați pe care, iniţial, i-a concediat de la 1 iulie. Primarul Iulian Giurgescu afirmă că managerul CEO a precizat, pe timpul discuțiilor cu edilii, că planul de restructurare a companiei trebuie pus în aplicare.
“În urma discuțiilor purtate cu domnul peședinte al directoratului din cadrul CEO, a reieșit faptul că ar urma încă un val de restructurare, deoarece avem acel plan de pus în aplicare, dar văd că satisfacția pe moment este, găsindu-se soluția, iar acum un procent semnificativ din cei 124 de disponibilizați și-au reluat activitatea. Domnul președinte al directoratului a spus clar că există un plan de restructurare care trebuie pus în aplicare, eu l-am întrebat pe dumnealui în prezența domnul senator Iordache, nefiind specialist în domeniu, care ar fi impactul economic pe care această disponibilizare l-ar fi adus bugetului companiei. Nefiind specialist în domeniu, mie mi s-a părut că ar fi un impact nesemnificativ, iar nemulțumirile create atâtor familii foarte mari. Dumnealui mi-a spus că există un plan de restructurare și acesta ar fi un prim pas. L-am rugat să căutăm soluții pentru a menține locurile de muncă, asta este cel mai important.
Acum, satisfacția este de moment, dar dacă urmează un nou val de restructurări, vă dați seama ce fac acei angajați cu familiile lor, dacă nu le oferim un alt loc de muncă sau dacă nu căutăm soluții pentru menținerea locurilor de muncă în cadrul CEO. Dumnealui punea accent pe acel plan de restructurare, spunând că nu prea poate fi evitat, iar noi susțineam spre purtarea unui dialog în vederea găsirii unor soluții pentru menținerea locurilor de muncă”, a conchis primarul.