Politică

Romanescu speră ca PSD să obțină peste 50% în municipiu

Primarul Târgu-Jiului, Marcel Romanescu, speră ca Partidul Social Democrat să obțină peste 50% în municipiu, în alegerile locale din 9 iunie.

Marcel Romanescu are un obiectiv ambițios în alegerile locale din această vară. Edilul Târgu-Jiului speră ca PSD să depăşească pragul de 50% în municipiu pentru a putea face majoritate simplă în consiliul local.

În aceste condiții, edilul social-democrat și-ar putea impune cei doi viceprimari. Marcel Romanescu afirmă că va fi foarte dificil de colaborat cu alte partide, pentru că sunt toate “sub coordonarea liderului PNL Gorj, senatorul Ion Iordache.

“Și eu îmi doresc ca Târgu-Jiu, cu competiția destul de puternică pe care o am în Târgu-Jiu, să pot să depășesc acel prag psihologic de 50%, pentru că-mi doresc majoritate în consiliul local, pentru că-mi doresc doi viceprimari ai PSD și, din momentul acela, cu adevărat să putem să ducem mai departe aceste proiecte. Sunt legate ombilical. Dacă ai majoritate, ai viceprimarii. E foarte dificil de colaborat cu celelalte partide, pentru că toate partidele sunt ale lui Iordache, nu există altă formațiune decât Iordache.

Dacă vă uitați pe televiziunile lui Iordache, cele două, una a fiului său și alta a unui prieten, o să vedeți toți candidații lui Iordache. Că e candidat la Consiliul Județean sau candidat la primăria municipiului Târgu-Jiu, toată lumea este sub oblăduirea și sub sceptrul domnului Iordache, nu există al candidat. Cred că și când și-au pus candidații, au întrebat “Stăpâne, e bine?”. Dacă era lider al opoziției, își păstra echipa acasă, nu o dădea afară. Dacă voia să câștige alegerile în județul Gorj, nu-și elimina cea mai bună organizație și cea mai puternică organizație niciodată”, a precizat edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button