Ce facem cu lumânarea folosită în noaptea de Înviere?
Lumânarea cu care creștinii ortodocși pleacă acasă în noaptea de Înviere joacă un rol crucial în datinile religioase.
Lumânarea folosită la Înviere să nu se arunce şi nici să nu se alăture celorlalte lumânări folosite la biserică, potrivit doxologia.ro. Lumânarea cu care am primit lumină este luată acasă şi arsă câte un pic în toată săptămâna luminată. Lumânarea poate fi aprinsă și la locul destinat aprinderii de lumânări de la biserică ori la mormintele celor dragi.
Se crede că lumânarea din noaptea de Înviere are capacitatea de a alunga toate energiile negative din casă. ea trebuie pusă în fața unei icoane. De asemenea, oamenii ar mai putea să o aprindă atunci când trec printr-un moment dificil. Se mai spune că ea are puteri vindecătoare, astfel că ar trebui aprinsă atunci când un membru al familiei este bolnav.