Ce face primarul din Cătunele cu banii primiți de la guvern
Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, va folosi cei 200.000 de lei primiți din fondul de rezervă al guvernului pentru a demara procedurile privind extinderea rețelei de canalizare.
Florinel Țuilă și-a propus ca din sumele pe care i le-a alocat guvernul, zilele trecute, să realizeze studiul de fezabilitate și proiectul tehnic necesare extinderii rețelei de canalizare. Primarul comunei Cătunele spune că mai are de realizat o astfel de investiție pentru trei sate. “Pentru mine acești bani sunt bineveniți, pentru că îi folosesc pentru SF-ul și PT-ul pentru extinderea canalizării menajere, adică la sumele primite de la guvern pe programul Anghel Saligny. Deja m-am gândit ca, până la finalul anului, să îi și folosesc. S-a practicat și anul trecut aceeași metodă și o consider foarte bună, pentru că au fost ani de zile în care nu am primit nimic. Suntem localități în care nu am primit nimic, banii au fost acordați și pe criterii politice. Anul acesta, s-a acordat la fiecare localitate în parte în mod egal, cu mici diferențe, pentru că sunt și localități care au nevoi mai mari, dar consider că s-a procedat bine. Doresc să extind rețeaua de canalizare în satele Cătunele, Dealul Viilor și Lupoaia, satele care nu au canalizare, cel puțin rețea principală. Conform unui studiu de fezabilitate pe care l-am făcut în anii trecuți, mi-ar fi trebuit 25 de milioane lei, dar am primit 105, cam 40% din necesar. Așa că voi realiza rețeaua secundară pe drumurile comunale”, a conchis edilul.