Societate

Ce decizie a luat CE Oltenia cu o fostă carieră

Complexul Energetic Oltenia ar urma să înceapă, în 2025, lucrările de redare, în circuitul agricol, a terenurilor afectate de minerit de la fosta Cariera Seciuri.

Primarul comunei Roșia de Amaradia a fost informat de conducerea Complexului Energetic Oltenia că vor începe demersurile pentru redarea, în circuitul agricol, a terenurilor din fostul perimetru al Carierei Seciuri.

Lucrările de nivelare a zonei ar putea începe anul viitor. Liviu Cotojman afirmă că este vorba de circa 500 de hectare de teren.

“Iată că de data aceasta, CEO a acceptat la insistențele și la rugămințile mele de a reda terenul în circuitul agricol. Ne-au solicitat, prin adresa 4830/09.07.2024 un aviz din partea comunei Roșia de Amaradia, lucrând la proiectul de întocmire a unei astfel de activități planificate pentru anul viitor. Cu alte cuvinte, anul acesta, execute proiectul, iar începând cu anul 2025 ar trebui efectiv să se lucreze la redarea terenului în circuitul agricol, adică să se planifice lucrările de închidere a perimetrului minier care presupune redarea terenului în circuitul agricol. Sperăm că, de data aceasta, chiar să se întâmple aceste lucruri, e o groapă remanentă rămasă în urma excavării miniere, e acest perimetru de aproximativ 500 de hectare, munți de pământ, pentru că s-a haldat haotic.

O astfel de acțiune trebuie făcută după un proiect tehnic, dar eu zic că va mai trebui steril pentru a nivela în totalitate întreg perimetru. Asta ar însemna că pot să ducă steril și din zona din apropierea localității, apropierea zăcământului de cărbune, de ce nu, poate chiar descopertarea folosind acest strat de steril pentru redarea terenului în circuitul agricol și descopertarea zăcământului de cărbune poate devine atractiv pentru CEO să și valorifice acest potenţial”, spune primarul comunei Roșia de Amaradia.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button