News

Ce condamnare a primit bărbatul care a intrat cu jeep-ul într-un magazin din centrul Târgu Jiului. Era băut

Un bărbat din județul Vrancea care în luna decembrie a anului trecut a intrat cu mașina de teren într-un magazin situat de strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu și-a aflat astăzi sentința.

Omul consumase alcool înainte de a se urca la volanul autoturismului și a fost trimis în judecată din acest motiv.

 

“(…)condamnă inculpatul LI, la pedeapsa de 1 an şi 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 alin. 1 Cod penal În baza art. 91 C. pen., dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere şi stabileşte un termen de supraveghere de 3 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen. (…) În temeiul art.93 alin.3 C.penal, pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii, pe o perioadă de 100 de zile, la Primăria Nistoreşti, jud. Vrancea sau Parohia Herăstrău, jud. Vrancea”, au stabilit astăzi magistrații de la Judecătoria Târgu Jiu.

“La data de 8 decembrie 2023, polițiști din cadrul Biroului Rutier Târgu-Jiu au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier în municipiu. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că, un bărbat, în vârstă de 52 de ani, din localitatea Nistoreşti, județul Vrancea, în timp ce conducea un autoturism pe strada Victoriei din municipiul Târgu Jiu, ar fi părăsit partea carosabilă, intrând în coliziune cu un perete al unui imobil.

Conducătorul auto se afla sub influența băuturilor alcoolice cu o concentrație de 0,94 mg/litru alcool pur în aerul expirat.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a anunțat IPJ Gorj, în ziua producerii evenimentului rutier, respectiv 8 decembrie 2023.

Sentința nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button