Ce a pățit purtătorul de cuvânt de la Ministerul Muncii cu Poliția Locală
Una dintre activitățile cu care Poliția Sectorului 6 se laudă frecvent este ridicarea mașinilor abandonate de pe domeniul public. Sute de mașini sunt ridicate lunar de polițiștii locali din sector, iar alte câteva sute sunt mutate chir de proprietari, după ce primesc o somație în parbriz.
Asta a pățit și purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, care s-a trezit cu o astfel de somație lipită pe parbriz. Ei bine, nu somația primită este problema, ci… lipirea ei. Căci tocmai acest abțibild face aproape imposibilă mutarea autoturismului.
„Înțeleg perfect că Poliția Locală Sector 6 îți cere să muți mașina. În cele mai multe cazuri au dreptate pentru că fie vehiculul strică aspectul, fie e murdar, are roțile dezumflate, fie se vede că e nemișcat de mult. Până aici, absolut corect.
Dar cum poți să iei mașina de acolo tu, ca om de bună credință, când un polițist local decide, în înțelepciunea de sub caschetă, să-ți lipească o chestie din asta de n-o scoți nici cu racleta? Păi când pui asta pe parbriz fix pe partea pe care șoferul ar trebui să vadă ca să mute mașina, așa cum ai cerut, ori e răutate, ori prostie. Ori nu aveai cu adevărat nevoie să mute mașina ci doar să arăți ce poți.
A mai pățit cineva asta sau sunt singurul ghinionist?“, se întreabă Raul Giuglea, purtătorul de cuvânt al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, într-o postare de pe rețelele sociale.