Un gorjean oprit în trafic de polițiști a fost depistat că nu deținea permis de conducere. Mai mult decât atât, individul a refuzat și prelevarea de mostre biologice. Astăzi, magistrații Judecătoriei Târgu Jiu au dat o decizie pentru bărbat.
„În baza art. 227 alin. 2 Cpp rap. la art. 202 alin. 4 lit. d Cpp cu aplic. art. 218 Cpp, dispune măsura arestului la domiciliu faţă de inculpatul PNC, cercetat sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. şi ped. de art. 335 alin 1 Cod penal ?i refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice, faptă prev. și ped. de art 337 din C.Pen, ambele cu aplic.art. 38 alin 1 din C.Pen, pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 02.05.2024 şi până la data de 31.05.2024, inclusiv.
În baza art. 221 alin. 1 Cpp, impune inculpatului PNC obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În baza art. 221 alin. 2 Cpp, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul PNC va respecta următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat.; b) să nu comunice cu martorii …, direct sau indirect, pe nicio cale. Desemnează ca autoritate de supraveghere a respectării obligaţiilor I.P.J.GORJ-SIC. În temeiul art. 227 alin. 1 şi alin. 2 Cod proc. pen., dispune punerea în libertate a inculpatului reţinut, dacă nu este arestat în altă cauză. În temeiul art. 285 alin. (3) lit. c) C.pen., atrage atenţia inculpatului PNC că încălcarea de către persoana aflată în arest la domiciliu a obligaţiei de a nu părăsi imobilul ori nerespectarea de către aceasta a itinerarului sau condiţiilor de deplasare, stabilite potrivit legii, constituie infracţiunea de evadare. În temeiul art. 221 alin. 4 şi 5 Cpp, atrage atenţia inculpatului PNC că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive”, se arată în sentința Judecătoriei Târgu Jiu.