Societate

Cazul consilierului PSD acuzat de furt din carieră. Deputat: Îl avertizez pe domnul Weber

Deputatul USR Radu Miruță îi cere, în continuare, președintelui PSD Gorj să îi retragă sprijinul politic consilierului local social-democrat de la Motru, Răzvan Ardeiu.

Solicitarea președintelui USR Gorj vine după ce alesul local social-democrat a fost arestat, miercuri seară, implicat fiind în furtul unor benzi transportoare din Cariera Roșiuța.

Radu Miruță consideră “rușinos” faptul că au trecut deja câteva zile de la comiterea faptei și nici până acum liderii PSD Gorj nu i-au retras sprijinul politic consilierului local al PSD Motru, Răzvan Ardeiu.

Pe lângă faptul că este consilier local PSD la Motru, Răzvan Ardeiu, are și funcție de conducere, fiind adjunct șef secție în cadrul Carierei Roșiuța.

„Îl avertizez pe domnul Weber că o să îi contorizez zilele până când va decide să-i retragă sprijinul politic, dacă nu cumva vrea și dumnealui să fie etichetat în aceeași zonă. Un consilier local al PSD angajat și susținut în zona minieră cu funcție de șef pe acolo a fost prins, de data asta, implicat într-un furt de la serviciul dumnealui. Și, astfel de persoane, după ce au fost arestate, sunt în continuare considerate de PSD ca fiind reprezentative pentru oamenii din zona Motru? Oamenii ăștia din PSD cred că toată lumea asta din județul Gorj aplaudă furturile și îi încurajează pe cei care fac lucrurile astea? Mie mi se pare absurd. În județul ăsta, se fură de 30 de ani în zona de minerit. Măcar atunci când cei de la PSD sunt prinși furând, să se mimeze o măsură. (…) În astfel de momente, un om politic trebuie să aibă verticalitatea să ia niște decizii corecte, măcar de dragul lumii, pentru că altfel este considerat ca fiind parte cu cel care a făcut așa ceva. (…) Mă șochează că este vorba de un consilier local care este implicat în așa ceva. Mă șochează lipsa de reacție. Asta mă face să cred că furtul ăsta este încuviințat politic”, afirmă parlamentarul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button