Caz șocant într-o localitate de lângă Gorj: un tânăr a furat sicriul bunicii sale, moartă de 15 ani, din criptă!
Un incident macabru a avut loc într-o localitate din județul Caraș-Severin, vecin cu Gorjul. Un tânăr de 24 de ani este acuzat că a spart o criptă dintr-un cimitir și a furat sicriul bunicii sale, în speranța că va găsi bunuri de valoare în interior. Din nefericire pentru el, sicriul nu conținea nimic valoros, așa că l-a abandonat între buruieni.
Poliția a fost alertată de un bărbat din comuna Vermeș, care a descoperit că locul de veci al rudelor sale fusese vandalizat. La fața locului, polițiștii din Bocșa au constatat că unul dintre pereții criptei fusese spart, iar sicriul dispăruse. Câteva ore mai târziu, oamenii legii au descoperit sicriul la aproximativ 30 de metri distanță, într-o zonă cu vegetație înaltă, dezmembat și cu osemintele împrăștiate.
În urma cercetărilor, polițiștii au reușit să-l identifice pe suspect chiar în aceeași zi. Acesta a recunoscut fapta și le-a spus anchetatorilor că a auzit zvonuri potrivit cărora în sicriu s-ar putea afla obiecte prețioase. Dezamăgit că nu a găsit nimic, a abandonat rămășițele bunicii în bălării.
Tânărul este acum cercetat pentru profanare de cadavre sau morminte, iar dosarul este instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița. Ancheta continuă, iar individul riscă o pedeapsă cu închisoarea pentru gestul său șocant.