News

Câți bani a dat un turist român pe o supă „fără gust” și o „așa-zisă” limonadă, într-un restaurant din Bulgaria

Deși destinațiile turistice ale vecinilor de la sud de Dunăre sunt destul de apreciate în rândul turiștilor români, există, însă, și unele incidente mai puțin plăcute prin care aceștia trec în stațiunile bulgărești.

Este și cazul unui român care a mers pe litoralul din Bulgaria și s-a declarat total nemulțumit de serviciile oferite de un restaurant din Arbanasi.

Acesta a postat, pe un grup de Facebook, că a comandat mâncare la un restaurant, iar supa și limonada pe care le-a primit au lăsat mult de dorit.

Mai mult, spune el, reprezentantul restaurantului, despre care spune că ar fi chiar proprietarul, a avut o atitudine sfidătoare atunci când i-a fost semnalată problema.

„Atenție e cu servirea mesei la restaurantele din Arbanasi. Am dorit să mâncăm ceva tradițional și ne-am ales cu un soi de ghiveci lichid gen supă, fără gust, cu vagi urme de carne (cred că erau resturi), o așa-zisă limonadă, care de fapt era o băutură din doză de aluminiu. În final am plătit pentru 2 persoane 87 leva. Am chemat pe cel ce ne-a servit, care cred că era proprietarul, și cu un tupeu maxim ne-a spus că nu el gătește. Ne-am ales cu o indigestie, stare proastă, nervi”, a scris acesta.

Prețul este unul destul de mare, dacă vorbim de un singur fel de mâncare și o limonadă pentru două persoane. Aceasta pentru că 87 de leva reprezintă aproximativ 221 de lei.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button