News

Câte clase sunt obligatorii pentru a conduce o mașină

Școala de șoferi presupune atât cursuri practice, cât și teoretice. Asta înseamnă că elevii vor învăța să conducă un autovehicul, dar și legislație.

Ceea ce înseamnă că toți cursanții trebuie să citească și să rețină prevederile din legea circulației. La finalul pregătirii, susțin un examen teoretic, în cadrul căruia răspund la întrebări-grilă privind regulile de circulație.

Nu au voie să fie însoțiți și nici să le citească altcineva întrebările și variantele de răspuns.

De-a lungul timpului, au fost analizate mai multe variante de impunere a unui nivel minimal de educație formală pentru șoferi, scrie promotor.ro. Una dintre variante a fost ca cei care vor să obțină permisul auto să aibă cel puțin 10 clase, cât este învățământul obligatoriu în România.

Până la urmă, s-a renunțat la această idee, astfel că nu contează câte clase ai terminat sau dacă ești alfabetizat sau nu.

„Cu privire la introducerea învățământului minim obligatoriu de 10 clase pentru obținerea permisului de conducere, vă comunicăm că, în prezent, la nivelul DRPCIV nu există niciun astfel de proiect”, se precizează pe site-ul Direcție de Permise și Înmatriculări auto.

Așadar, nu contează nici câte clase ai, nici dacă știi să citești sau nu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button