News

Cascada ascunsă, de lângă Gorj, care i-a cucerit pe turiști

O cascadă din România a făcut furori în ultima perioadă. Această minune a naturii se află în Deva, iar la începutul anului 2025 a reușit să impresioneze pe toată lumea. Turiștii care ajung aici sunt absolut fascinați de peisajele spectaculoase.

Anul acesta, zăpada a fost aproape inexistentă în sudul țării, însă natura nu a încetat să ne surprindă. Cascada spectaculoasă din Deva a făcut înconjurul lumii și a redat farmecul iernii de odinioară.

Aceasta se află ascunsă în pădurea din orașul județului Hunedoara și este un fenomen extraordinar al naturii. Imaginile au fost surprinse de un fotograf specialist, care cutreieră lumea pentru a descoperi cele mai fascinante fenomene ale naturii.

Cascada este complet înghețată și arată ca o adevărată operă de artă, iar internauții au rămas muți de uimire la vederea fotografiilor. Fenomenul a apărut în urma gerului din ultime vreme și a făcut furori pe rețelele de socializare, acolo unde au fost publicate mai multe imagini.

Cei care vor să viziteze zona și să se bucure de această cascadă  trebuie să știe că peisajele sunt unice, datorită „țurțurilor” de gheață care s-au format spectaculos în mijlocul cascadei.

„Încă o cascadă superbă, cunoscută de puțină lume, lângă Deva. Natura face din nou spectacol”, a scris autorul în dreptul fotografiilor publicate pe Facebook.

„Natura este minunată”/ „Wow, ce peisaj mirific”/ „Desprind din basme, ce ierni mai aveam altădată…”/ „Aș vrea să ajung acolo, o destinație perfectă pentru acest sezon”/ „Spectaculos, natura ne surprinde de fiecare dată”/ „Ce minune, o să merg acolo curând”/ „Foarte frumos, ce peisaje frumoase, mi-e dor de iernile de pe vremuri”/ „Felicitări, ai fotografiat o minune a naturii”, sunt doar câteva dintre comentariile internauților la postarea fotografului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button