Societate

Mobilizare pentru proteste. Ce au discutat liderii din CE Oltenia

Liderul sindical din minerit, Constantin Crețan, susține că a discutat cu liderii SMEO, Jan Popescu, și cu președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, pentru organizarea unor acțiuni comune.

Federația Națională a Muncii, condusă de Constantin Crețan, a sprijinit foștii și actualii angajați ai Complexului Energetic Oltenia să dea în judecată Casa de Pensii pentru pensionarea în baza Legii 197/2021, dar și pe noua Lege a pensiilor. Liderul FNM susține că, deși noul act normativ intrat în vigoare în toamna anului trecut prevede că vârsta de pensionare se reduce cu 13 ani pentru mineri și energeticieni, în anexă reducerea este de doar 10 ani.

 “Avem procese și cu foștii mineri și cu actualii mineri și energeticieni pentru faptul că sunt foarte mulți cu dosare de pensionare cărora li s-a refuzat pensionarea. După cum se știe, noul Guvern Ciolacu a modificat anexa și cu toate că în legislație scrie că se pensionează cei care au 52 de ani cu 13 ani mai devreme, în anexă au prins minim 10 ani. Deci, prin acea anexă au furat minim 10 ani de la lege pentru posibilitatea de a ieși minerii și energeticienii la pensie pe grupele speciale de muncă. În acest sens ne îndreptăm în instanțele de judecată, pentru că legislația spune reducerea cu 13 ani, iar prin anexa, făcând un abuz, au spus că se reduce cu minim 10 ani. S-au deschis procese și pe noua lege a pensiilor. La grupele de muncă, la peste 1 milion de pensionari li s-a diminuat pensia și nu mai pot să primească indexări până decedează, că sunt diminuări în acea lege a lui Ciolacu și de 2000 de lei. Pe noua lege a pensiilor în cele 4 județe avem peste 460 de procese”, spune sindicalistul.

Vor să picheteze Prefectura Gorj.

Nemulțumiți că pensiile minerilor și energeticienilor au fost reduse de noua Lege a pensiilor liderii sindicali din CE Oltenia pregătesc noi proteste. Constantin Crețan afirmă că a purtat discuții cu liderii SMEO, Jan Popescu, și cu președintele Sindicatului Energia Rovinari, Constantin Mitrescu, pentru organizarea unor acțiuni comune. Sindicaliștii vor să picheteze Prefectura Gorj.

 „Se câștigă beneficiile pe Legea 197, dar peste 60% au rămas cu pensiile diminuate, pentru că n-au avut încredere în noi și efectele Legii 197 după apariția noii legi, 360 a lui Ciolacu diminuează aceste drepturi, iar pensiile vor fi la jumate comparativ cu cei care au ieșit înainte la pensie. Numai inechități se află în această lege a pensiilor. De aceea am făcut și apel public către toți liderii de sindicat, dar se pare că sunt nepăsători. Au răspuns apelului doar Jan Popescu și Mitrescu. Nu doresc să ne luptăm pentru oamenii care încă sunt în sistem pentru a beneficia de prevederile Legii 197 pentru a ieși la 52 de ani la pensie. Am discutat cu cei doi lideri, nu mai sunt probleme, cu Mitrescu nu mai am probleme de mult, pentru că el a venit în Piața Prefecturii și a luptat alături de noi împreună cu Manu Tomescu, iar Jan Popescu este dispus să luptăm pentru a obține diminuarea acelui cuantum din anexă la 13 ani și nu la 10 ani. Jan Popescu l-a convins pe Căldărușe să încercăm să luptăm pentru oamenii care sunt în sistem să beneficieze și ei de Legea 197, munca este destul de grea, iar majoritatea oamenilor care lucrează în sistem au boli profesionale și nu pot să mai prindă pensia la 58 de ani, lucrând în aceste condiții. Inițial, vrem să facem un program să ieșim în Piața Prefecturii cel puțin o dată pe săptămână și să încercăm, prin confederații, în care nu mai am încredere, să demonstrăm în zonele miniere și după aceea să încercăm să mergem către guvern pentru a cere modificarea legii pentru ca oamenii să beneficieze de condițiile deosebite de muncă”, a adăugat liderul FNM.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button