News

Accident grav cu o persoană încarcerată!

Pompierii de la Detașamentul Huedin intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut pe DN1 E60, pe raza localității Izvoru Crișului.

În accident au fost implicate o autoutilitară și un autoturism.

„În autoturism se afla încarcerat un bărbat semi-conștient, de aproximativ 40 de ani. Salvatorii au acționat pentru extragerea acestuia și predarea către echipajul SAJ în vederea transportului la UPU Cluj pentru îngrijiri medicale. O altă persoană, respectiv o minoră de 15 ani, primește primul ajutor calificat de la un echipaj SMURD și urmează să fie transportată la spital”, informează ISU Cluj.

Pompierii intervin cu o autospecială cu modul de descarcerare, o autospecială cu apă și spumă, o ambulanță SMURD de terapie intensivă și o ambulanță SMURD de prim ajutor.

Potrivit Inspectoratului Județean de Poliție Cluj, conducătorul unei autoutilitare, tânăr în vârstă de 26 de ani, care se deplasa înspre municipiul Oradea, a intrat în coliziune cu autoturismul care-l preceda, oprit cu scopul efectuării unui viraj la stânga, la volanul căruia se afla un bărbat de 52 de ani.

„Ulterior, autoturismul a fost proiectat într-o altă utilitară, condusă pe sensul opus, rezultând rănirea conducătorului auto și a unei pasagere de 15 ani, din mașina acestuia”, informează IPJ Cluj.

Testările cu aparatul etilotest au avut rezultate negative.

Conducătorul autoturismului nu a putut fi testat la locul accidentului.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button