Care este cuantumul burselor școlare pentru elevi în anul școlar 2022-2023
Elevii cu rezultate bune în anul școlar 2022-2023 și elevii cei cu situații financiare dificile beneficiază de burse de merit, de studiu, de performanță sau de burse sociale.
Bursele acordate în anul școlar 2022-2023 sunt:
- Burse sociale sau burse de ajutor social
- Burse de studiu
- Burse de merit
- Burse de performanță.
Cuantumul minim al bursei de performanță, al bursei de merit, al bursei de studiu și al bursei de ajutor social se stabilesc anual prin hotărâre a Guvernului. (Art. 82 din Legea nr. 1/2011)
Conform Art 82, alin (1^2) Bursa de ajutor social se poate cumula cu bursa de performanţă, cu bursa de merit sau cu bursa de studiu.
Bursa de performanță 2022-2023 este în valoare de 500 lei/luna.
Bursele de merit 2021-2023 se ridică la valoarea de 200 lei/luna.
Bursa de studiu 2022-2023 ajunge la valoarea de 150 lei/luna.
Bursa sociala 2022-2023 are valoarea de 200 lei/ luna și se acordă elevilor din învățământul preuniversitar de stat înscriși la cursurile cu frecvență, la cerere, în funcție de situația materială a familiei sau a susținătorilor legali.