În urmă cu zece zile, primarul Dominic Fritz a anunţat că a ajuns în Timişoara primul tren cu cărbune încărcat în gara din Motru. Este vorba despre gara închisă pe care municipalitatea a închiriat-o pentru a avea un flux continuu de transporturi de combustibil pentru societatea de termoficare Colterm, aflată în insolvenţă. Acesta nu a fost doar primul transport de cărbune cu destinație Timișoara.
„Primul tren cu cărbune încărcat în gara pe care am închiriat-o în Motru a ajuns în această dimineaţă la Timişoara. Aceste trenuri vor veni toată iarna, cu cărbune cumpărat direct de la producători. Colterm a făcut şi stocuri de urgenţă peste vară, de 45.000 de tone cărbune şi 22.800 MWh de gaz. Am închiriat gara pentru a avea un flux continuu de transporturi de cărbune în tot sezonul rece”, a precizat Dominic Fritz într-o postare pe Facebook.
Municipalitatea are de câștigat din acest contract.