Societate

Candidează pentru cel de-al 7-lea mandat. Primar din Gorj: Încă n-am descoperit persoana care să mă înlocuiască

Primarul comunei Cătunele, Florinel Țuilă, anunță că va candida pentru cel de-al șaptelea mandat în alegerile locale din 2024.

Florinel Țuilă spune că va candida pentru încă un mandat de primar, pentru că vrea să ducă la îndeplinire proiectele pe care le are în plan pentru dezvoltarea comunității locale. Edilul susține că ar renunța la candidatură, dacă s-ar găsi o altă persoană la fel de dedicată comunității ca el, însă, până acum, nu a descoperit persoana care ar putea să-l înlocuiască. “Garantat 100% voi candida pentru un nou mandat. Nu mai am de ales, mai am până la pensie 10 ani, deja am ajuns la o vârstă. Voi candida ca să termin proiectele, nu că nu aș avea ce face, că eu îmi găsesc, mă întorc la companie, dar m-am învățat așa și mă și dăruiesc. Mă bucură fiecare realizare. Personal, am doar 2 copii medici, în rest, nu am realizat nimic, nu am o casă, nu am făcut nimic pentru mine și familia mea și nici nu mă interesează, își vor face copiii pe banii lor. M-am dăruit pentru primărie și voi face la fel în continuare. Ar fi cel de-al 7-lea mandat, sper să fie și al 8 lea. Nu cred că-mi vor pune probleme nicio formațiune politică, nici nu cred în formațiuni politice. Poate, oamenii ar încerca să candideze, dar nu e nicio problemă. Dacă cred că vor munci mai mult decât mine, să-mi ia locul, dar nu cred că se va dărui nimeni mai mult decât mine. Nu am zi, nici noapte, nu am concediu, așa că e greu de a mă înlocui. Încă nu am descoperit pe nimeni care să facă treaba asta, pentru că imediat ce ar vrea să o facă, îi sunt consilier un mandat. Să înceapă programul la 7 dimineața, să nu aibă sâmbătă și duminică, să se lupte pe viață și moarte pentru a lăsa ceva în urma lui”, spune edilul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button