Societate

Când vor fi anunțați cei doi vicepreședinți ai CJ Gorj

Cei doi vicepreședinți ai Consiliului Județean Gorj vor fi anunțați în ziua în care vor fi învestiți în funcții noii consilieri județeni.

Președintele PSD Gorj, deputatul Mihai Weber, susține că persoanele care vor ocupa posturile de vicepreședinți ai Consiliului Județean Gorj au fost stabilite în baza criteriului de” competență”.

Partidul Social-Democrat a obținut majoritate simplă în Consiliul Județean Gorj în urma alegerilor locale din 9 iunie, așa că va numi ambii vicepreședinți.

“S-au stabilit cei doi vicepreședinți, dar se vor anunța la momentul potrivit. E normal să o facem într-un cadru oficial, atunci când va fi ședința de validare a vicepreședinților și a consilierilor județeni și e normal să se facă atunci. La consiliul județean avem majoritate, am avut un vot politic foarte bun în aceste alegeri locale, cu câteva mii de voturi mai mult decât în 2020, avem 35 de UAT-uri, unde avem majoritate în județul Gorj, avem 50 de localități pe care le păstoresc edili de la PSD. Deci, din punct de vedere al scorului și al rezultatului, în Gorj stăm foarte bine și, sigur, dacă nivelul de încredere al gorjenilor este mare în noi, nu vreau să dezamăgim și să mergem pe aceeași linie. Cei doi vicepreședinți au fost selectați pe criterii, în primul rând, de competență”, afirmă liderul social-democraților gorjeni.

 

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button