Societate

Când primesc angajații CE Oltenia avansul din economia la fondul de salarii

Președintele Federației Naționale Mine Energie, Dumitru Pârvulescu, spune că minerii și energeticienii din cadrul CE Oltenia vor primi, în luna decembrie, avansul din economia la fondul de salarii.

Comisia de negociere sindicate-administrație din cadrul Complexului Energetic Oltenia a stabilit că, în acest an, economia la fondul de salarii, pe fiecare angajat este de aproximativ 2600 lei brut. În luna decembrie, salariații companiei vor primi un avans în cuantum de 1000 de lei din această economie. Diferența le va fi virată în perioada 10-15 ianuarie, potrivit liderului FNME, Dumitru Pârvulescu. “Economia la fondul de la salarii s-a stabilit, ca și în alți ani, se împarte egal la toată lumea. Este aproximativ 2600 de lei brut, care poate să crească sau să scadă, în funcție de cum se programează. Dacă toată lumea era serioasă, suma era mai mare, dar e posibil ca unele subunități să fi programat în exces sâmbăta și duminica, iar altele subunități să fi fost normale, pentru că o diferență, de exemplu, de 2 duble, sâmbete și duminici, programate în plus la unul înseamnă pe tot anul peste 2500 de lei pe om. Asta e prima chestie. A doua chestie este că, pentru că în spațiul public tot vorbesc unii că li s-a promis în jur de 4000 de lei. Atunci când s-a rectificat bugetul companiei la Ministerul Energiei li s-a pus în plus 4-5000 de lei de salariat. Aia era rezerva. Și chestiunea este că nu e suma respectivă, pentru că în execuție sunt foarte mulți colegi care nu au făcut concediu și sumele alea trebuie provizionate din total sumă și trebuie translatate anul viitor, pentru că e concediul aferent acestui an. Sunt colegi care au și 50 de zile de concediu, deci e puțin probabil ca ei să-și mai ia concediul vreodată. Se va da un avans de 1000 de lei în decembrie, iar restul, la chenzina a doua a lunii decembrie, care se va lua undeva între 10-15 ianuarie”, a conchis Dumitru Pârvulescu.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button