News

Când intră în circulație primul tren cumpărat de România în ultimii 20 de ani

Trenul Coradia Stream, prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie.

Potrivit informaţiilor transmise AGERPRES de reprezentanţii Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), trenul a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare utilizării în serviciul comercial. Duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti – Braşov, fiind „botezat” de prima zăpadă din acest an.

„Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.

Probele vor fi efectuate timp de 10 zile pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti – Braşov şi Bucureşti – Constanţa.

Noul tren va continua testele luni şi marţi pe aceeaşi rută Bucureşti – Braşov, iar de miercuri, 13 noiembrie, timp de patru zile, pe ruta Bucureşti – Constanţa, urmând să revină alte două zile pe ruta Bucureşti – Braşov.

Trenul nou va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti – Braşov.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button