Călin Georgescu și soția sa, vecini de localitate cu un bărbat cunoscut care a derulat afaceri în Gorj
Călin Georgescu, candidatul independent care a surprins pe toată lumea, ocupând primul loc în turul I al alegerilor prezidențiale din 2024, a fost în centrul atenției și a stârnit controverse. Deși s-a ferit de aparițiile TV, acesta a devenit viral pe TikTok, unde a reușit să atragă mulți susținători. În ciuda reticenței sale față de reflectoarele media, detalii despre viața sa personală au început să iasă la iveală, stârnind curiozitatea publicului.
Astfel, s-a aflat că Georgescu trăiește dintr-un salariu de 6.000 de lei lunar, pe care îl primește de la Universitatea din Pitești, Facultatea de Științe, iar soția sa câștigă 2.100 de lei, lucrând într-o companie din București. Cu toate acestea, în declarația sa de avere nu apare niciun imobil, ceea ce a generat speculații. Se pare că Georgescu deține doar un teren intravilan de 3.900 de metri pătrați în Brașov, din care deține 50%, iar în ceea ce privește bunurile mobile, are o mașină Toyota Yaris din 2022 și două depozite bancare în valoare totală de 264.000 de euro.
Însă, detaliile cele mai interesante au venit după ce Călin Georgescu a fost văzut la vila de lux din Izvorani, de unde a urmărit seara alegerilor. Această proprietate impresionantă a atras toate privirile și a fost folosită drept sediu de campanie pentru candidatul independent. Vila, ce dispune de o piscină și o construcție suplimentară în curte, a fost locul în care Georgescu a oferit declarații presei în seara alegerilor. De asemenea, pe proprietate se află două vile identice, iar în fața uneia dintre ele flutura un steag al României.
Astfel, vila din Izvorani a devenit simbolul campaniei sale, oferind o imagine contrastantă cu imaginea unui candidat care susținea că provine dintr-un mediu modest. Acesta rămâne o figură misterioasă, iar detaliile despre stilul său de viață continuă să atragă atenția românilor.
Este de reamintit faptul că în Izvorani a deținut o vilă impresionantă și fostul afacerist Irinel Columbeanu. În trecut, până să înceapă declinul său economic, Columbeanu a investit și în Gorj, într-o fabrică din Târgu Cărbunești.