News

Proprietarele companiilor Diana și Annabella, în Top Forbes cele mai influente 50 de femei din România

Irina Crăciunescu, Diana Ilie Crăciunescu, Adina Crăciunescu

Cele trei conduc afacerile grupului Diana, din Râmnicu Vâlcea – unul dintre cei mai cunoscuți jucători din industria locală a cărnii. Aceste afaceri  au crescut constant în ultimii 10 ani, pe fondul investițiilor realizate.

„Grupul Diana a fost înființat de antreprenorul român Dumitru Crăciunescu în aprilie 1991, iar în prezent acesta este condus de soția antreprenorului și de cele două fiice, Diana şi Adina Crăciunescu. În ciuda contextului economic mai puțin predictibil, în ultimii trei ani, antreprenoarele au investit în special în modernizarea liniilor de producție, a extinderii rețelei proprii de magazine, și, mai nou, în achiziția de noi businessuri. În prezent, din grupul Diana fac parte două companii: Diana SRL și Diana Com SRL (rețeaua de retail), iar anul trecut grupul vâlcean a achiziționat integral și compania Magic Tic Tac, producătorul brandului Pescăria Magic. Anul trecut, grupul Diana a înregistrat o cifră de afaceri ce depășește 540 de milioane de lei. De asemenea, profitul grupului a fost de peste 12,8 milioane de lei, iar numărul de angajați a trecut de 1.100 de persoane”, potrivit Forbes România.

Dorina Mutu  conduce împreună cu soțul  său unul dintre cei mai cunoscuți retaileri autohtoni de mai bine de aproape 30 de ani. Cei doi au pus bazele  businessului Annabella în anul 1994, atunci când au deschis un magazin de fructe și legume în județul Vâlcea.

„Renumele pe care îl au cei doi soți în retailul local este strâns legat și de o mișcare realizată de aceștia în anul 2016. Atunci, Annabella a achiziționat trei magazine MegaImage, magazine pe care retailerul internațional a fost condiționat să le vândă de către Consiliul Concurenței. Pentru 2023, cei doi antreprenori și-au propus să continue strategia de extindere a businessului. Astfel, la începutul lunii ianuarie, Annabella a inaugurat un nou magazin, acesta fiind magazinul cu numărul 99 la nivel de rețea. Rețeaua de magazine Annabella este considerată cel mai puternic jucător român din comerțul alimentar. Cei doi antreprenori dețin în portofoliu și fabrica de conserve din legume și fructe Râureni, pe care au cumpărat-o în anul 2008. Annabella, care operează reţeaua de magazine, a raportat în 2021 o cifră de afaceri de peste 388 de milioane de lei şi un profit net de 15,6 milioane de lei. Tot în 2021, Annabella Fabrica de Conserve Râureni SA a înregistrat o cifră de afaceri ce a depășit 155 de milioane de lei și un profit net de peste 20 de milioane de lei.”, informează Forbes.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button