News

Câine legat și târât de o mașină! Poliția a intrat pe fir

Biroul Poliţiei Animalelor Galaţi a declanşat o anchetă după ce pe reţelele de socializare a fost publicată o fotografie cu un câine legat de o maşină şi târât pe un drum de pământ, informează IPJ Galaţi. În urma activităţilor efectuate de către poliţiştii din cadrul Biroului pentru Protecţia Animalelor Galaţi s-a stabilit că la volanul maşinii se afla un bărbat cu vârsta de 46 de ani, iar în dreapta soţia acestuia, cu vârsta de 37 de ani, ambii domiciliaţi în localitatea Folteşti, din judeţul Galaţi.

„Şoferul a declarat că este cioban de meserie, iar când a trecut cu oile la păşunat în zona canalelor de irigaţii din Bădălan ar fi observat un exemplar canin mort. A legat cadavrul animalului cu o sfoară de cârligul de remorcare al autoturismului său cu intenţia de a-l duce într-o altă zonă pentru a-l îngropa, pe motiv că oile s-ar putea îmbolnăvi. Cercetările sunt continuate de către poliţişti în vederea stabilirii întregii situaţii de fapt, precum şi pentru luarea măsurilor legale”, precizează IPJ Galaţi.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button