Atenție, părinţi! “Bobițele” periculoase care au băgat mai mulți copii din Capitală în spital, au ajuns și în parcul din fața Primăriei Târgu Cărbunești.
Substanța, sub forma unor bobiţe albastre, este folosită pe post de îngrășământ, iar medicii îi avertizează pe părinți să fie atenți căci ingerare într-o cantitate mai mare poate duce la probleme grave de sănătate.
Anunțul ca au fost împrăștiate aceste bobițe a fost făcut de către un localnic care susține că angajații primăriei nu a transmis nicio atenționare.
“În atenția părinților de copii mici precum și a stăpânilor de căței, în parcul din fața Primăriei este plin de biluțe albastre asemănătoare bombonelelor, probabil chimicale, fertilizator ceva pt iarba, foarte periculoase. Fără nicio atenționare, nimic. Nu e normal așa ceva într-un parc frecventat de copii mici și animale de companie știm ca au fost cazuri în alt oraș unde copiii mici chiar le-au mâncat, confundându-le cu bomboane și au ajuns la spital, bineînțeles”, a transmis Monica din Tg. Cărbunești.