News

BMW recheamă de urgență 1,5 milioane de mașini. Ce s-a descoperit

Producătorul german de automobile de lux BMW a anunțat o rechemare masivă de vehiculele din cauza unei aparente probleme la frânare. Ca urmare, compania bavareză își scade așteptările privind vânzările și profitul pentru acest an.

BMW a anunțat marți o rechemare amplă a vehiculelor sale, precum și o interdicție de livrare a mașinilor care nu au ajuns încă la clienți, informează Deutsche Welle. Producătorul german a mai spus că își reduce astfel așteptările privind profitul și vânzările din cauza problemei, împreună cu cererea redusă din China.

BMW spune că problemele cu sistemul de frânare afectează peste 1,5 milioane de mașini în total și au cauzat costuri de garanție de sute de milioane de euro în trimestrul curent. Pe lângă rechemări, vor fi suspendate și livrările pentru 320.000 de mașini care nu au fost încă predate clienților.

Compania cu sediul central din Munchen a declarat că acest lucru va duce efectiv la cifre negative de vânzări la nivel mondial în a doua jumătate a anului. Furnizorul de piese Continental, care produce sistemul de frânare integrat pentru BMW, a declarat că funcția unei componente electronice poate fi afectată. Aceasta ar trebui înlocuită. Totuși, a adăugat furnizorul, nu exista pericolul ca performanța de frânare să scadă sub standardele impuse de lege.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button