BMW construieşte lângă România o uzină auto completă și face angajări
La numai 75 de kilometri de Oradea, pe o suprafaţă de peste 400 de hectare în Debrecen, în partea de nord-est a Ungariei, BMW Group construieşte o uzină auto completă, cu ateliere de presă, caroserii, vopsitorie, asamblare de automobile şi asamblare a modulelor de baterii. Compania investeşte peste două miliarde de euro în centrul care, începând din 2025, va produce numai automobile electrice.
Potrivit BMW România, modelul fabricat la Debrecen va sta la baza NEUE KLASSE, o nouă arhitectură pentru automobile electrice, dar și tehnologii noi care vor defini toate modelele BMW.
La uzina BMW Group din Debrecen, validarea proceselor de producţie progresează conform planului şi peste 2.000 de angajaţi lucrează deja la fabrică. Recrutarea este încă în desfăşurare.
Uzina BMW Group din Debrecen este o fabrică completă dedicată producției maşini electrice, cu un atelier de presă, un atelier de caroserii, un atelier de vopsitorie, o hală de asamblare automobile şi una de asamblare a modulelor de baterii – toate echipate cu cea mai modernă tehnologie.