La nivelul întregii țări, numărul îmbolnăvirilor de viroză, pneumonie ori gripă este în creștere în această perioadă.
În ultima săptămână, la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu, au fost internați zeci de pacienți diagnosticați cu pneumonie, dar au existat și câteva cazuri de persoane al căror diagnostic a fost virusul gripal A.
„În perioada 31 decembrie 2024 – 5 ianuarie 2025, în secțiile Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu au fost internați 11 copii cu viroze respiratorii, dintre care șapte copii cu vârsta între 0 și 1 an, trei copii cu vârsta între 2 și 4 ani și un copil între 5 și 14 ani. De asemenea, 32 de pacienți au fost diagnosticați cu pneumonie.
În ceea ce privește diagnosticul de gripă, am avut internați în secțiile unității medicale, în perioada amintită, șase pacienți. Printre aceștia se află un copil sub un an, diagnosticat cu virusul gripal de tip A, un copil între 5 și 14 ani și doi pacienți de peste 65 de ani, infectați tot cu tulpina A. Alte două persoane au fost internate cu virusul gripal de tip B, în grupele de vârstă 15-49 ani și 50-64 ani”, a declarat, în presa locală, Mihaela Țicleanu, purtătorul de cuvânt al SJU Târgu Jiu.