Bărbatul din Mătăsari acuzat că a șantajat o femeie din Târgu Jiu cu poze în ipostaze indecente cu ea, pe care le va distribui sub formă de pliante, a fost reținut pentru o perioadă de 30 de zile. Complicele său, o femeie din Craiova, a primit măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile.
„La data de 16 aprilie a.c., polițiști de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu, au prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Jiu și Judecătoriei Târgu Jiu, cu propunere de arestare preventivă, un bărbat de 38 de ani, din comuna Mătăsari și o femeie de 34 de ani, din municipiul Craiova, județul Dolj, reținuți pentru șantaj în formă continuată, iar judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Târgu Jiu a emis pe numele bărbatului, un mandat de arestare preventivă pe o perioada de 30 zile, începând cu data de 16 aprilie a.c., fiind introdus în arestul IPJ Gorj, iar față de femeie s-a dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 zile, începând cu aceeași dată”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.