News

Bărbatul care a oferit prăjituri cu canabis la petrecerea din Râmnicu Vâlcea, reținut de DIICOT

Un bărbat în vârstă de 32 de ani, care ar fi oferit prăjituri cu canabis la o petrecere privată ce a avut loc în Râmnicu Vâlcea, pe 21 ianuarie, a fost reţinut de procurorii DIICOT. Acesta este cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, a informat IPJ Vâlcea, într-un comunicat transmis luni AGERPRES.

Bărbatul este bănuit că ar fi oferit la o petrecere privată, ce a avut loc sâmbătă la un restaurant din Râmnicu Vâlcea, o prăjitură, la prepararea căreia ar fi folosit canabis. În urma consumului, 15 dintre participanţii la petrecere au ajuns la spital acuzând stări de rău.

Câte droguri a pus bărbatul în prăjitură

Poliţiştii de combatere a criminalităţii organizate din Vâlcea şi procurorii DIICOT au efectuat duminică o percheziţie la locuinţa bărbatului. Acolo au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder.

„Din cercetări a reieşit că, la data de 21 ianuarie 2023, bănuitul ar fi oferit, la o petrecere privată, o prăjitură la prepararea căreia ar fi folosit aproximativ 15 grame de canabis. În urma consumului, 15 dintre invitaţi ar fi acuzat stări de rău, palpitaţii şi atacuri de panică. Aceștia s-au prezentat la camera de gardă a Spitalului Judeţean Vâlcea. În urma percheziţiei, în locuinţa bărbatului au fost descoperite resturi de canabis şi un grinder”, a precizat sursa citată.

Bărbatul, cercetat pentru infracţiunea de trafic de droguri de risc, a fost reţinut duminică de procurorii DIICOT Vâlcea. Acesta va fi prezentat luni Tribunalului Vâlcea cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

 

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button