În 1934 – 1940, o echipă de cercetători de la Filosofie și Litere din București a hotărât să realizeze un studiu privind inteligența românilor, pentru a-l folosi în alcătuirea unei Antropologii somato-psihologice. Totul a pornit de la ideea că oamenii din anumite regiuni sunt mai inteligenți decât alții.
Studiul final avea să fie de ajutor Guvernului de la București, care dorea să implementeze o politică economică la vremea respectivă. Analiza a fost efectuată sub îndrumarea lui Constantin Rădulescu-Motru, filozof, psiholog, pedagog, om politic, dramaturg, director de teatru român, academician și președinte al Academiei Române în 1938 – 1941.
Testarea inteligenței românilor s-a făcut analizând gândirea logică a acestora, realizând teste de personalitate, imaginaţie, spirit de observaţie, sugestibilitate, dar nu numai. Pentru a analiza care este coeficientul de inteligență al subiecților, cercetătorii au folosit cele mai noi metode de atunci.
Principala concluzie a studiului din 1948 a deranjat la vremea respectivă și, poate în mod surprinzător, continuă să deranjeze. Aceasta arată că, dintre toți românii, bănățenii sunt cei mai inteligenți, în medie. La pol opus se află, potrivit cercetării, oltenii și ardelenii.
