News

Bărbat omorât de câinele din gospodăria sa

Polițiștii din Dolj au fost sesizați de faptul că un bărbat ar fi fost mușcat de un câine în localitatea Băileşti. Bărbatul în vârstă de 76 de ani a fost găsit mort.


Poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Băileşti au fost sesizaţi, astăzi, de către o femeie, din localitate, cu privire la faptul că vecinul său, de 76 de ani, ar fi fost muşcat de un câine. Potrivit IPJ Dolj, la faţa locului s-a deplasat de urgenţă un echipaj de poliţie, intervenind şi un poliţist din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Giubega aflat în timpul liber.

„În curtea imobilului a fost găsit bărbatul de 76 de ani, cu multiple plăgi la nivelul corpului, în imediata apropiere fiind găsit câinele acestuia, rasă comună, care a fost imobilizat cu un lasou. Din nefericire, echipajul medical deplasat la faţa locului a constatat decesul bărbatului”, arată IPJ Dolj.

Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button