Bărbat din Motru prins băut la volan, azi-noapte în Târgu Jiu
La data de 18 iulie 2024, în jurul orei 04:00, polițiști din cadrul Secției 1 Poliție Rurală Târgu Jiu, în timp ce se aflau în desfășurarea activităților de serviciu, au identificat un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din localitatea Însurăței, județul Gorj, în timp ce conducea un autoturism pe DN 67- Câlnic, având o concentraţie de 0.69 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Conducătorul auto a fost condus la Secția U.P.U. a Spitalului Județean Tudor Vladimirescu, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.