News

„Avocatul săracilor” a murit la doar 33 de ani. Un AVC i-a curmat viața

Avocații din Baroul Vaslui sunt în doliu. Colegul lor, av. Alexandru Andrei de la Bârlad, s-a dus prea devreme la cele veșnice. Avea 33 de ani și un accident vascular cerebral i-a curmat viața, a transmis decanul Baroului Vaslui, pentru publicația Vremea Nouă.

Vestea morții lui Alex a căzut ca un trăsnet în lumea avocaților din județ. Pentru că, deși era de puțin timp avocat cu cabinet propriu, activitatea sa a fost una bogată. Deși avea cabinet doar din 2022, așa cum mărturisesc colegii săi, acesta avea cele mai multe dosare pro bono din județ și era colegul săritor atunci când avocații îi cereau să-i substituie în procesele unde nu puteau ajunge.

 

„Doamne, nu-mi vine să cred că Alex a murit! Era ca un argint viu, avea o energie pozitivă și molipsitoare. Deja vorbim de el la timpul trecut și acest lucru mă doare. Era cel mai săritor coleg și totodată cel mai corect. Te ajuta și te substituia când aveai nevoie și niciodată nu îți cerea bani pentru acest lucru. Se implica mult în procese și acolo unde simțea el că un client este nevinovat se dedica total. Stresul, nopțile nedormite, implicarea sa foarte puternică l-au adus în ghearele morții. Îmi aduc aminte că de curând a fost foarte afectat că a pierdut un dosar, unde un client de-al său, pe care-l considera nevinovat, a primit 8 ani pentru un viol. L-a dărâmat pur și simplu acest fapt. I-am spus: «De ce te consumi așa, dacă instanța l-a găsit vinovat, știu judecătorii de ce. Și apoi tu ai făcut tot ce ai putut pentru a-l apăra corect, deci nu ai ce să-ți reproșezi». Dar el nimic, era afectat și sunt convinsă că pic cu pic, astfel de chestiuni adunate au contribuit la degradarea stării lui de sănătate, pentru că în ultima perioadă se plângea de puternice dureri de cap”, a spus av. Carmen Frățiman, cea cu care Alex făcea în ultimul an echipă.

Publicitate

Articole asemănătoare:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button