News
Avertizare privind apeluri frauduloase prin care sunt oferite „job-uri online”
În ultimele zile, mulți români, atât din țară cât și din străinătate, au raportat primirea unor apeluri suspecte de la așa-ziși reprezentanți ai departamentelor de resurse umane ai unor companii, transmite DNSC.
Aceste apeluri sunt de tip ‘robo-call’ (apel telefonic care utilizează un sistem computerizat de apelare automată pentru a livra un mesaj pre-înregistrat). Prin acestea, se promit locuri de muncă online plătite cu sume de bani atractive.
Cum recunoașteți aceste apeluri:
- Apelurile vin de pe numere necunoscute, uneori din alte țări.
- Mesajul începe cu: „Bună, sunt recruiter manager de la X companie”.
- Se oferă detalii vagi despre „oportunități” și se încurajează să contactați numerele respective pe WhatsApp. Uneori, la finalul apelului cer și furnizarea de date sensibile de la potențialele victime.
Recomandări:
- Nu furnizați niciodată telefonic date cu caracter sensibil (date personale, de autentificare, sau de carduri bancare), în urma unor apeluri suspecte, chiar dacă par a proveni de la instituții de încredere.
- Verificați întotdeauna autenticitatea apelurilor de la o autoritate sau instituție, printr-un canal de comunicare separat, în special dacă vi se solicită date cu caracter sensibil.
- Raportați astfel de apeluri către organizația a carei identitate a fost furată pentru a atrage atenția cât mai rapid asupra noilor scenarii folosite de atacatori în astfel de inițiative frauduloase.
- În cazul în care ați furnizat date de card, sesizați imediat banca, iar dacă ați fost păgubit, depuneți o plângere la Poliție (fizic sau la petitii@politiaromana.ro) și notificați DNSC (telefon 1911 sau platforma PNRISC: https://pnrisc.dnsc.ro/)