Peste 50 de milioane de lei vor fi alocați pentru cinci localități din județul Gorj, pentru ca 16 obiective să fie reparate, în urma cutremurelor, a anunţat, miercuri, premierul Nicolae Ciucă.
„Am stabilit să analizăm și să aprobăm în ședința de Guvern o Hotărâre de Guvern pentru reabilitarea și eventual construcția pentru clădirile care au fost afectate în județul Gorj. Este vorba despre aproximativ 51 de milioane de lei care vor fi alocați la cinci unități administrative pentru 16 obiective”, a declarat premierul, miercuri.
Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, Cseke Attila, a precizat că obiectivele sunt situate în municipiul Târgu Jiu, orașul Tismana și comunele Arcani, Runcu și Stăneşti, iar banii sunt alocați pentru „lucrări de reparații, consolidări, chiar și desființare de obiective de investiții și reconstruire”.
Toate cele 16 obiective sunt școli.