Armonizare salarială la CE Oltenia. Când se vor stabili criteriile
Liderii Federațiilor Univers și Mine Energie se vor întâlni, pe 7 mai, cu administrația Complexului Energetic Oltenia pentru discuții legate de armonizarea salarială.
O nouă ședință a comisiei mixte sindicate-administrație, din cadrul Complexului Energetic Oltenia, va avea loc pe data 7 mai.
Pe ordinea de zi se află un singur punct– identificarea şi aprobarea criteriilor de atribuire a fondului de promovare/armonizare salarială, corespunzător unei valori medii brute de 200 lei/salariat.
„Vă comunicăm că, în data de 07.05.2024, ora 11:00, la sediul Sucursalei Miniere Târgu-Jiu, din strada Tudor Vladimirescu, nr.1-15, Târgu-Jiu, vor avea loc lucrările comisiei mixte administrație-sindicate, cu următoarea ordine de zi: 1. Identificarea şi aprobarea criteriilor de atribuire a fondului de promovare/armonizare salarială, corespunzător unei valori medii brute de 200 lei/salariat, conform art.205 din Contractul Colectiv de Muncă 2024-2026 al Societății Complexul Energetic Oltenia S.A.. Vă rugăm să asigurați prezența membrilor titulari din comisia mixtă administrație-sindicate a contractului colectiv de muncă al societății” se arată în adresa transmisă de conducerea companiei liderilor Federațiilor Univers și Mine Energie.
Recent, sindicatele și administrația au finalizat și negocierile la noul contract colectivde muncă, ce va avea o valabilitate de doi ani.